Ambasada Portugaliei în România

Ministerul Afacerilor Externe

Istorie

 

painel azulejos caravela by jose manuelPortugalia este una din cele mai vechi națiuni din Europa, cu opt secole de istorie și un amestec fericit de popoare, culturi și tradiții.

Înainte de 1143, anul în care regele Dom Afonso Henriques a declarat, în orașul Guimarães, independența de regatele Leonului și Castiliei, și a devenit primul rege al Portugaliei, trecuseră deja prin acest teritoriu fenicieni, greci, cartaginezi, romani, huni, suevi, alani, vandali și popoare din nordul Africii.

În timpul secolelor al XII-lea și al XIII-lea, regii portughezi au lărgit treptat frontierele spre sudul teritoriului, cu ajutorul cruciaților, până când au cucerit în final regiunea Algarve, consolidându-și teritoriul rămas practic neschimbat până în zilele noastre.

Odată ce și-a definit granițele, Portugalia s-a ocupat de propriul teritoriu. La sfârșitul secolului al XIII-lea, regele Dom Dinis a înființat prestigioasa Universitate din Coimbra, una din cele mai vechi din Europa. În centrele mai importante s-au construit castele, palate și catedrale și s-a definit administrarea teritorială. Dar regatul era prea mic pentru ambițiile monarhilor portughezi, care nu au rezistat chemării dinspre ocean.

Astfel a început una din cele mai mari aventuri ale umanității, Descoperirile, sub comanda vizionarului Infante Dom Henrique. De-a lungul secolelor al XIV-lea, XV-lea și al XVI-lea, caravelele portugheze au navigat până în Africa, în îndepărtatul Orient și în inima continentului sud-american. Au cucerit teritorii, au acumulat bogății și au adus în Europa lucruri nemaivăzute până atunci. S-ar putea spune că acesta a fost, poate, începutul globalizării.

Micul regat ajunsese acum cel mai mare imperiu din lume. Portugalia era locul în care se adunau cărturari și mercenari, oameni de știință și pictori, neguțători și poeți, sclavi și prinți. Însă întreaga putere și bogăție au culminat cu moartea tragică a regelui Dom Sebastião,într-o bătălie din nordul Africii, la Alcácer Quibir. Tronul rămas gol a fost ocupat de regii spanioli, care au unit cele două state timp de 60 de ani.

În 1640 Portugalia a reușit să recapete un rege portughez, pe Dom João al IV-lea, care a restaurat independența. În secolul al XVIII-lea, regele Dom João V-lea, rege absolutist și iubitor al artelor, a construit în Mafra o grandioasă mănăstire-palat, și în Lisabona Apeductul Apelor Libere.

Cu toate acestea, exotica și luxuoasa capitală a regatului a dispărut aproape în întregime în 1755, după un cutremur devastator. Marchizul de Pombal, ministrul regelui Dom José, a fost cel care a inventat o nouă Lisabonă, monumentală și mai bine pregătită pentru a face față furiei naturii.

La începutul secolului al XIX-lea, trupele lui Napoleon au invadat Portugalia și curtea regală s-a mutat în Brazilia, revenind abia 13 ani mai târziu, într-o țară schimbată, slăbită de anii de război. Ideile republicane au început să câștige din ce în ce mai mult teren spre sfârșitul secolului, iar Republica a fost instaurată în 1910.

După o perioadă plină de tulburări și după participarea în Primul Război Mondial, a apărut Statul Nou (Estado Novo) al lui António Oliveira Salazar, dictatorul care a guvernat țara cu o mână de fier timp de aproape jumătate de secol. Pe 25 aprilie 1974, „Revoluția garoafelor” a restituit portughezilor libertatea și democrația, urmându-i imediat decolonizarea din Africa.

Revenită la granițele inițiale, Portugalia s-a îndreptat din nou către Europa. În 1986, țara a aderat la Comunitatea Statelor Europene și, de atunci, portughezii au luat parte cu entuziasm la construcția unei noi Europe, fără să-și uite însă istoria, caracterul și propriile tradiții.

Text adaptat de pe pagina Președinției portugheze a Uniunii Europene din 2007