Ambasada Portugaliei în România

Ministerul Afacerilor Externe

Date generale

Localizarea geografică

 

mapa portugal

Portugalia, sau Republica Portugheză, după denumirea oficială, este un stat situat în Europa Meridională, întemeiat în anul 1143, care ocupă o suprafaţă totală de 92.212 Km2. Partea continentală este situată în extrema sud-vestică a Peninsulei Iberice, având granița de nord și est cu Spania și Oceanul Atlantic la vest și sud. Teritoriul portughez include și două regiuni autonome: Arhipelagurile Azore şi Madeira, din Ocenaul Atlantic. Arhipelagul Madeira este alcătuit din insulele Madeira, Porto Santo, Desertas și Selvagens, iar Arhipelagul Azore este format din 9 insule: Santa Maria, São Miguel, Terceira, Graciosa, São Jorge, Pico, Faial, Flores și Corvo.

 

Clima

Clima Portugaliei este caracterizată de ierni blânde şi veri potrivit de călduroase, cu variații, însă, de la o regiune la alta. În nord se înregistrează mai multe precipitaţii şi temperaturi mai joase, iar în zona de interior se verifică de obicei temperaturile cele mai înalte. La sud de râul Tejo se simte influenţa mediteraneană, cu veri mai lungi şi mai calde. În Arhipelagul Madeira clima este mediteraneană, cu temperaturi blânde și plăcute pe tot parcursul anului, în vreme ce în Azore este temperat oceanică, cu ploi abundente.

 

Populaţia

Portugalia este o țară cu 10,6 milioane de locuitori (2011) şi o densitate demografică de 115,4 locuitori/km², cu o evidentă concentraţie sporită pe zona de litoral.

 

Principalele orașe

Lisabona - este capitala țării din secolul al XII-lea și cel mai mare oraș cu aproximativ 500 000 de locuitori / și 3 milioane de locuitori în Regiunea Lisabonei;

Porto - este al doilea oraș ca mărime, din al cărui nume latinesc, Portus Cale a derivat numele țării, și numără aproximativ 240 000 locuitori / și 1,5 milioane în zona Grande Porto;

Guimarães - orașul în care a luat naștere Portugalia;

Aveiro - „Veneția” portugheză;

Coimbra - orașul cu cea mai veche universitate din țară, și una din cele mai vechi din Europa;

Faro - capitala regiunii de sud a Portugaliei, numită Algarve;

Funchal - cel mai important oraș din Arhipelagul Madeira;

Ponta Delgada - capitala administrativă a arhipelagului Azore.

 

Simbolurile naționale

Drapelul portughez

bandeira portugal

După instaurarea Republicii, Parlamentul a aprobat printr-un decret din data de 19 iunie 1911 un nou Drapel național, care l-a înlocuit pe cel anterior.

 

Drapelul național este împărțit pe verticală în două culori - verde închis și roșu - cu partea verde la hampă. În centru, suprapusă peste cele două culori, este blazonul armelor naționale, brodat cu alb, peste sfera armilară colorată în galben cu contur negru.

Lungimea  steagului trebuie să fie o dată și jumătate cât înălțimea hampei. Dispunerea celor două culori principale este făcută astfel: culoarea verde ocupă două cincimi din lungimea totală, iar culoarea roșie celelalte trei cincimi. Stema ocupă jumătate din înălțime, fiind poziționată echidistant față de marginea superioară și inferioară.

Astfel, potrivit Comisiei, albul reprezintă „o frumoasă culoare frățească, în care se contopesc toate celelalte, culoarea neprihănirii, a armoniei și păcii” și sub această culoare, „presărată cu cele cinci scuturi (...), precum niște răni, reprezentând primele bătălii dure purtate pentru națiunea portugheză (...). Apoi, aceeași culoare albă, însuflețită de entuziasm și de credință prin crucea roșie a lui Hristos, relevă ciclul epic al descoperirilor noastre maritime”.

Culoarea roșie, „trebuie să apară fiindcă este una din culorile principale, culoarea combatantă, caldă, virilă, prin excelență. Este culoarea cuceririi și a râsului. O culoare cântătoare, intensă, veselă (...). Amintește de culoarea sângelui și a victoriei”.

Pentru verde - care nu avea o tradiție istorică în Portugalia - explicația a fost faptul că în timpul pregătirilor pentru Revoluția din 31 ianuarie 1891, verdele a apărut în „momentul decisiv în care, sub reverberația inflamată a steagului revoluționar, poporul portughez a făcut să scânteieze scăpărarea salvatoare a noului început”.

În ce privește sfera armilară, care, de când fusese adoptată ca stemă personală de către regele Dom Manuel I, rămăsese mereu prezentă în alcătuirea blazonului național, consfințește „epopeea maritimă portugheză (...) drept o înfăptuire culminantă, esențială pentru viața noastră colectivă”.

Comisia a hotărât să așeze peste sfera armilară blazonul cu cele cinci scuturi, denotând „miracolul uman al curajului pozitiv, al tenacității, al diplomației și cutezanței, care a legat primele verigi ale afirmării sociale și politice ale naționalității lusitane”.

În cele din urmă, Comisia a decis „să înconjoare blazonul celor cinci scuturi cu o fâșie lată roșie, cu șapte castele”, considerând că acestea sunt unul dintre simbolurile „cele mai energice ale integrității și independenței naționale”.

 

Imnul național: „A Portuguesa”

Heróis do mar, nobre povo,hinonacional

Nação valente, imortal,

Levantai hoje de novo

O esplendor de Portugal!

Entre as brumas da memória,

Ó Pátria, sente-se a voz

Dos teus egrégios avós,

Que há-de guiar-te à vitória!

Às armas, às armas!

Sobre a terra, sobre o mar,

Às armas, às armas!

Pela Pátria lutar

Contra os canhões marchar, marchar!

 

Sursă: Pagina de internet a Guvernului Portughez